Simona Halep a trăit o dezamăgire uriașă după ce a aflat că nu va merge la Roland Garros, iar George Cosac a subliniat că românca a sperat să fie până la urmă printre jucătoarele care vor merge la Paris.
Șeful Federației Române de Tenis se aștepta să conteze mult faptul că românca s-a impus chiar la Roland Garros, fiind în plus și câștigătoare de Grand Slam la Wimbledon.
George Cosac a mizat pe faptul că Simona Halep va putea să revină într-un turneu extrem de important după o pauză lungă, dar crede că acesteia nu i s-a făcut neapărat o nedreptate prin absența de la Roland Garros.
„Mă așteptam să primească wild-card la Paris. Totuși, Simona Halep a fost lider mondial și câștigătoare de Grand Slam chiar la Roland Garros. Nu știu dacă este neapărat o nedreptate, pentru că este pe undeva normal ca ei să prefere sportivii din Franța. Și noi îi ajutăm pe ai noștri atunci când putem să facem asta”, a spus George Cosac, pentru ProSport.
„Cu siguranță, Simona Halep a sperat să primească wild-card. Mai ales că Roland Garros este printre competițiile ei favorite. Vom vedea ce se va întâmpla în continuare. Chiar îmi pare foarte rău pentru Simona Halep”, a completat George Cosac.
Fostul lider mondial a lăsat de înțeles că are șanse mici să prindă Grand Slam-ul de la Roland Garros.
„Sper și-mi doresc, însă francezii sunt naționaliști și, din ce am înțeles, dau la franțuzoaice. Eu îmi doresc tare mult să joc la Roland Garros, pentru că este turneul meu preferat și ar fi bine. Dar, acum, decizia este la ei”, a spus Simona Halep, care în schimb încă speră să prindă Jocurile Olimpice de la Paris.
În urmă cu șase ani, Simona Halep a fost la înălțime la Roland Garros, acolo unde a reușit să pună mâna pe trofeu.
În finala din 2018, românca a trecut în trei seturi de Sloane Stephens, din Statele Unite.
Un an mai târziu, Simona Halep a cucerit și Grand Slam-ul de la Wimbledon, de această dată după o finală în care a surclasat-o pe Serena Williams: 6-2, 6-2.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER